Mădalina, în fiecare dimineață numele tău se trezește înaintea soarelui și aprinde în mine o liniște caldă, de parcă lumea întreagă ar înflori doar ca să te întâmpine.
Tu nu pășești, tu plutești, iar aerul te urmează cuminte, ca un dor care nu mai vrea să plece nicicând.
Când zâmbești, se îndoaie timpul spre mine și tot ce era cenușiu prinde culoare, ca o pictură pe care doar inima ta știe să o termine.
Mădalina, ești mai mult decât un nume, ești începutul unei melodii pe care încă o învăț, dar pe care vreau s-o ascult o viață.
Și dacă vreodată ai întreba ce simt pentru tine, ți-aș spune simplu: e ca lumina unui apus – nu o pot explica, dar o simt până în adâncul sufletului.